Dan Pascaru - fotografii: 2009

luni, 21 septembrie 2009

miercuri, 17 iunie 2009

Grădina Copou (sau Parcul Copou) este cel mai vechi parc din Iaşi, situat pe dealul Copoului. Parcul datează din prima parte a secolului al XIX-lea (amenajarea sa a început în anii 1833-1834), în centrul său fiind amenajat "Obeliscul cu lei", numit iniţial "Monumentul Legilor Constituţionale", ridicat dupa planurile lui Gheorghe Asachi în cinstea generalului rus Pavel Kiseleff şi a reformelor introduse de acesta înMoldova. Tot în acest parc se află “Teiul lui Eminescu”, ca şi Muzeul închinat aceluiaşi poet. O serie de busturi dedicate unor mari personalităţi ale culturii române străjuiesc aleea principală a parcului.

Învelit într-o adevărată pădure de copaci, Copoul se numea la începutul îndelungatei sale existenţe "Podu Verde", căci trecea printre vii, grădini şi livezi străpunse ocazional de acoperisul unui conac boieresc. Vechea "uliţă aristocratică a Copoului" este în prezent cartierul Copou, aflat pe dealul cu acelasi nume.

Grădina Copou e cel mai vechi parc din Iasi. Sub Grigore Ghica, cunoscut ca un domnitor priceput şi blând, caruia îi plăcea relaxarea, a fost ridicat la Copou un foişor de odihnă în stil turcesc; acestui domnitor îi revenine meritul de a fi introdus Copoul în atenţia boierilor, obişnuiţi până atunci cu plimbările la Bucium şi Galata. Deoarece nevoia de o grădină publică persista, lucrările de amenajare a parcului au început in 1833, sub îndrumarea domnitorului Mihail Sturza.

vineri, 29 mai 2009

Flori si vizitatori

vineri, 8 mai 2009

Obeliscul leilor

"Uliţa aristocratică a Copoului" era un cartier în Iasi, aflat pe dealul cu acelaşi nume, ce s-a dezvoltat în sus de uliţa Podul Hagioaiei, începând din secolul al XVIII-lea şi cuprinzând trei părţi: Muntenimea de Jos, Muntenimea de Mijloc şi Muntenimea de Sus. Pe atunci, Copoul se numea Podul Verde, căci trecea printre vii, grădini şi livezi străpunse, ici colo, de acoperişul unui conac boieresc.

În anii 1833-1834, din iniţiativa Eforiei oraşului Iaşi şi a prinţului Mihail Sturdza a avut loc amenajarea unei grădini publice în Iaşi, cunoscută astăzi sub denumirea de Parcul Copou şi amplasată la acea dată pe locul fostei staţii de poştă într-o pădure. În centrul său a fost înălţat un monument de piatră, realizat prin subscripţie publică de către marea boierime şi înaltul cler.

Obeliscul cu lei, cunoscut şi sub denumirea de Monumentul Regulamentului Organic, avea menirea să amintească pentru vecie data de 26 august 1834, când a urcat pe tron domnitorul Mihail Sturdza (1834-1849) şi să aducă un omagiu marilor imperii: protector - Rusia şi suzeran - Turcia, care înlesniseră întocmirea primei legiuiri de organizare politico-administrativă şi juridică a Principatelor sub administraţia generalului rus Pavel Kiseleff: Regulamentul Organic adoptat în anul 1831 la Bucureşti şi la Iaşi.

Monumentul a fost proiectat de către inginerul moldovean Gheorghe Asachi (1788-1869). Construcţia sa a început cu mare grabă la data de 8 noiembrie 1834, de Sfinţii Mihail şi Gavriil - ziua onomastică a domnitorului câns s-a pus în pământ "fundamentul" şi cutia cu anaforaua semnată de boierii Divanului şi de cler. Deoarece construcţia avansa greu şi nu era gata la timp, la data de 28 aprilie 1836 arhitectul vienez Johan Freiwald - arhitectul proiectant alCatedralei Mitropolitane aflată în lucru - angajat pentru execuţia lucrării fiind de obârşie străină, nu primea chezăşie.

Astfel, acesta a predat sarcina realizării monumentului către inginerul rus Mihail Singurov, dar nici acesta nu a reuşit să o termine deoarece nu a reuşit să aducă blourile de piatră de la Şcheia. În vara anului 1841, domnitorul mânios l-a numit ca executant pe Gheorghe Asachi, care a reuşit să aducă pietrele de la Şcheia şi leii din cariera Iacobeni (sau Lemberg ?) "cu cară mari, mocăneşti trase de multe perechi de boi", iar astfel monumentul a fost finalizat.

După unele păreri avizate, în Obeliscul cu lei se bănuieşte că există un document organic de pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza.

Monumentul a fost reparat în anul 1904, piedestalul său fiind acoperit cu plăci de marmură. În timpul celui de-al doilea război mondial, monumentul a fost împuşcat de gloanţe şi schije, motiv pentru care doi lucrători pietrari (Tănase Răutu şi Vasile Onofrei) l-au şlefuit şi l-au curăţit de scrijelituri. ^[1]

În jurul monumentului a fost amplasată după război o plantaţie de trandafiri.